Tree details

General informations
Tree number 5161
Species Ash
Size 550 cm
Recorded by THartel
Recording time Feb. 10, 2020, 12:21 p.m.
Tree condition
  • No data
  • Human impact/threats for the tree
  • No data
  • Location of the tree
    Locality Hărăști
    Latitude
    Longitude
    Location
  • in a locality, private area
  • Importance
    ”Nu era casă sau măietoare în Poieni unde să nu existe un frasin, un fag sau un cireş care s-o ocrotească de vitregiile vremii şi niciodată un brad. Bătrânii spuneau că bradul lângă casă pustieşte casa. Aşadar, în satul Hărăşti din Poieni, mai exact în lunca Trocului, lânga casa lui Rovinu' lui Visalom, de peste sute de ani dăinuie semeţ un frasin care surprinde prin grosimea sa. Abia şase moţi, laţi în umeri, ficiori vrenici ca la noi la Vidra, îl pot cuprinde. De peste şase generaţii, vara, sub umbra sa, se auzeau poinarii, în făcutu' zilei bătând coasele, toamna-şi despletea frunzele pe care poinăriţele le adunau în frunzar la oi, domolea vântul şi ploile, iar iarna, în geruri năprasnice, trosnea din toate încheieturile, sub mantia de nea, în liniştea nopţii”, se mai afirmă în cartea ”Din jurnalul unui poienar”. Sursa date si foto :https://adevarul.ro/locale/alba-iulia/satul-fantoma-apuseni-nu-mai-locuieste-nimeni-singura-data-an-sute-oameni-readuc-locul-viata-1_5937f9a35ab6550cb8e33648/index.html In conformitate cu descrierea si imaginea prezentata se estimeaza ca acest exemplar are peste 550 cm circumferinta, posibil peste 6 m.

    You are not signed in. Please sign in in order to upload photoes.

    Steps of adoption:

    1. Register on our webpage and log in.

    2. Select a tree from the pages Map or Trees.

    3. Ask for adoption from the Tree details/Adoption page.

    4. Wait for confirmation from the administrator.

    5. Send us a short e-mail for tamas.reka@poganyhavas.ro in which kindly clarify what kind of responsibility you want to fulfill (for example regular visit of the tree and reporting about the condition of the tree; uploading new photos to the website; discussion with locals about the values of old trees; organizing programs; financial support for conservation actions on old trees and wood pastures; other innovative activities – we are happy about any initiative, just present us in an e-mail).

    Currently this tree is not adopted by anyone.