Concurs pentru elevii din școala generală
Asociația Microrgională Pogány-havas în iunie 2016, a promovat importanța culturală și ecologică a arborilor bătrâni. Grupul țintă este alcătuită din elevii școlilor generale din județul Harghita și Covasna, din următoarele localități: Păuleni Ciuc, Cozmeni, Tăietura, Mugeni, Mărtiniș, Sânpaul, Ojdula, Cernatul de Jos, Cernatul de Sus. Scopul proiectului constă în desfășurarea unor activități culturale și ecologice, care îmbină cultura și conservarea naturii. Elevii care au participat la activități au fost invitați la un concurs. Misiunea elevilor a fost identificarea arborilor bătrâni din localitățile și împrejurimi, din care vor selecta “Arborele localității”. Vor fi colectate aspectele culturale legate de arbori, încă existente în comunitatea lor (povestiri, superstiții, legende, cântece populare, țesuturi tradiționale, arte plastice, metodele tradiționale de utilizare, etc.). Concursul va continua în anul școlar 2016-2017 cu monitorizarea arborilor selectați și cu un test despre valorile arborilor bătrâni. Premierea concurenților va fi realizat în cadrul unui eveniment comunal.
Proiectul face parte din proiectul „Arbori remarcabili din România”, finanțat de Fundația Communitas.